.˛.°★。˛ °.★** **★* *˛.
˛ °_██_*。*. / \ .˛* .˛.*.★* *★ 。*
˛. (´• ̮•)*˛°*/.♫.♫\*˛.* ˛_Π_____. * ˛*
.°( . • . ) ˛°./• '♫ ' •\.˛*./______/~＼*. ˛*.。˛
*(...'•'.. ) *˛╬╬╬╬╬˛°.｜田田 ｜門｜╬╬╬╬ .
¯˜"*°••°*"˜¯`´¯˜"*°••°*"˜¯ ` ´¯˜"*°´¯˜"*°•• Craciun fericit va doresc !!! Ha Ha Ha Everybody !!!
25 dec. 2011
24 dec. 2011
6 dec. 2011
Nasterea lui Isus Hristos.
Luca 2
1În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.
2Înscrierea aceasta s'a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Ăuirinius.
3Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4Iosif s'a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, -pentrucă era din casa şi din seminţia lui David, -
5să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6Pe cînd erau ei acolo, s'a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria.
7Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L -a înfăşat în scutece şi L -a culcat într'o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.
8În ţinutul acela erau nişte păstori, cari stăteau afară în cîmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
9Şi iată că un înger al Domnului s'a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s'au înfricoşat foarte tare.
10Dar îngerul le -a zis: ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
11astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.
12Iată semnul, după care -L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într'o iesle.``
13Şi deodată, împreună cu îngerul s'a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd:
14,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.``
15După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ,,Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s'a spus şi ce ne -a făcut cunoscut Domnul.``
16S'au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle.
17După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.
18Toţi ceice i-au auzit, s'au mirat de cele ce le spuneau păstorii.
19Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gîndea la ele în inima ei.
20Şi păstorii s'au întors, slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi cari erau întocmai cum li se spusese.
21Cînd a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pîntece.
22Şi, cînd s'au împlinit zilele pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să -L înfăţişeze înaintea Domnului, -
23după cum este scris în Legea Domnului: ,,Orice întîi născut de partea bărbătească va fi închinat Domnului``,
24şi ca să aducă jertfă: o păreche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.
25Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfîntă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era peste el.
26Duhul Sfînt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
27El a venit în Templu, mînat de Duhul. Şi, cînd au adus părinţii înlăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28Simeon L -a luat în braţe, a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis:
29,,Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău.
30Căci au văzutochii mei mîntuirea Ta,
31pe care ai pregătit -o să fie, înaintea tuturor popoarelor,
32lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel.``
33Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile cari se spuneau despre El.
34Simeon i -a binecuvîntat, şi a zis Mariei, mama Lui: ,,Iată, Copilul acesta este rînduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stîrni împotrivire.
35Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi.``
36Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vîrstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.
37Rămasă văduvă, şi fiind în vîrstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
38A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea Ierusalimului.
39După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s'au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret.
40Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.
41Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelor.
42Cînd a fost El de doisprezece ani, s'au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului.
43Apoi, dupăce au trecut zilele praznicului, pe cînd se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n'au băgat de seamă lucrul acesta.
44Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie, şi au mers cale de o zi, şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.
45Dar nu L-au găsit, şi s'au întors la Ierusalim să -L caute.
46După trei zile, L-au găsit în Templu, şezînd în mijlocul învăţătorilor, ascultîndu -i şi punîndu-le întrebări.
47Toţi cari -L auzeau, rămîneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.
48Cînd L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I -a zis: ,,Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.``
49El le -a zis: ,,Dece M'aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?``
50Dar ei n'au înţeles spusele Lui.
51Apoi S'a pogorît împreună cu ei, a venit la Nazaret, şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.
52Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
6 nov. 2011
27 oct. 2011
21 oct. 2011
16 oct. 2011
Model de acatist (Ortodoxi)
ACATIST
Pomeneste Doamne pe robii tai:
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
Umple caminele lor de tot binele;casniciile lor
in pace si in unire le pazestel;pe prunci ii creste,tineretile le calauzeste,batranetile le intareste si alina;pe cei slabi de suflet ii imbarbateaza,pe cei risipiti ii aduna,pe cei rataciti ii intoarce si-i uneste cu sfanta Ta Biserica.Pe cei bantuiti de duhuri necurate ii slobozeste;vaduvele le ajuta,pe orfani ii apara,pe cei robiti ii izbavestel,pe cei bolnavi ii tamaduieste.
Asculta-mi Doamne ruga mea si
indura-ti mila catre ea!Amin!
Pomeneste Doamne pe robii tai:
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
----------------- ----------------
Umple caminele lor de tot binele;casniciile lor
in pace si in unire le pazestel;pe prunci ii creste,tineretile le calauzeste,batranetile le intareste si alina;pe cei slabi de suflet ii imbarbateaza,pe cei risipiti ii aduna,pe cei rataciti ii intoarce si-i uneste cu sfanta Ta Biserica.Pe cei bantuiti de duhuri necurate ii slobozeste;vaduvele le ajuta,pe orfani ii apara,pe cei robiti ii izbavestel,pe cei bolnavi ii tamaduieste.
Asculta-mi Doamne ruga mea si
indura-ti mila catre ea!Amin!
Nota.
Pute-ti sa ne scrie-ti la adresa de e-maill : lunka.robert@yahoo.com ,daca aveti ideei, opinii,reclamatii sau ori ce intrebare legata de Cimitirul Calvin sau nelamurire care sa aiba apartenenta de aceasta.
Si nu in utimul rand,sa mutumim celor care ne-au confirmat prezenta lor,in cadrul celor 10 zile acordate curateniei cimitirului nostru(20-30 Oct/20011).
Va multumim!
CATECHISMUL HEIDELBERGIAN
1-DUMINICA
1.INTREBARE: Care este singura consolare,atat in viata ta ,cat si la moartea ta?
RASPUNS: Faptul ca atat trupul,cat si sufletul meu,fie ca traiesc,fie ca mor,nu-mi apartin mie insumi,ci siant proprietatea credinciosului meu Domn si Mantuitor,Isus Hristos,care a dat satisfactie deosebita cu scumpul Sau sange pentru toate pacatele mele,m-a slobozi de sub toata puterea Satanei si ma pazeste in asa fel incat fata voia Tatalui meu ceresc nu va putea cadea nici macar un fir de par de pe capul meu , din contra ,toate lucrurile trebuie sa serveasca spre desavirsirea mea,de ceea ma asigura cu Sfantul Duh in privinta vietii vesnice si-mi face inima dornica si gata ca de acum inainte sa traiesc pentru El.
Rom.14:8; 1Cor.6:19; 1Cor.3:23;1Pet.1:18,19;
1Ioan.1:7;1Ioan.2:1,2; 1 Ioan.3:8; Ioan.6:38,40;
Mat.10:29-31;Luc.21:18; Rom. 8:28; 2Cor.1:21,22; Ef. 1:13,14;
Rom. 8:15-17; Rom. 8:14.
2.INTREBARE: Cate lucruritrebuie sa stii pentru a putea trai si muri fericit cu aceasta consolare?
RASPUNS: Trei. In primul rand ,cat de mare este pacatul meu si starea mea rea,in al doilea rand,in ce chip sant mantuit de toate pacatele si necuratiile mele;in al treilea rand,ce fel de multumire ii datorez Lui Dumnezeu pentru aceasta mantuire
Luc.24:46;1 Cor. 6:11;Tit. 3:3-7; Ioan. 9:41;
Ioan. 15:22; Ioan. 17:3; Ef.5:8-11; 1Pet. 2:9-12; Rom. 6:11-14.
1.INTREBARE: Care este singura consolare,atat in viata ta ,cat si la moartea ta?
RASPUNS: Faptul ca atat trupul,cat si sufletul meu,fie ca traiesc,fie ca mor,nu-mi apartin mie insumi,ci siant proprietatea credinciosului meu Domn si Mantuitor,Isus Hristos,care a dat satisfactie deosebita cu scumpul Sau sange pentru toate pacatele mele,m-a slobozi de sub toata puterea Satanei si ma pazeste in asa fel incat fata voia Tatalui meu ceresc nu va putea cadea nici macar un fir de par de pe capul meu , din contra ,toate lucrurile trebuie sa serveasca spre desavirsirea mea,de ceea ma asigura cu Sfantul Duh in privinta vietii vesnice si-mi face inima dornica si gata ca de acum inainte sa traiesc pentru El.
Rom.14:8; 1Cor.6:19; 1Cor.3:23;1Pet.1:18,19;
1Ioan.1:7;1Ioan.2:1,2; 1 Ioan.3:8; Ioan.6:38,40;
Mat.10:29-31;Luc.21:18; Rom. 8:28; 2Cor.1:21,22; Ef. 1:13,14;
Rom. 8:15-17; Rom. 8:14.
2.INTREBARE: Cate lucruritrebuie sa stii pentru a putea trai si muri fericit cu aceasta consolare?
RASPUNS: Trei. In primul rand ,cat de mare este pacatul meu si starea mea rea,in al doilea rand,in ce chip sant mantuit de toate pacatele si necuratiile mele;in al treilea rand,ce fel de multumire ii datorez Lui Dumnezeu pentru aceasta mantuire
Luc.24:46;1 Cor. 6:11;Tit. 3:3-7; Ioan. 9:41;
Ioan. 15:22; Ioan. 17:3; Ef.5:8-11; 1Pet. 2:9-12; Rom. 6:11-14.
Fecioara Maria
Fecioara Maria e dorul meu sfânt,
Cu chipu-i în suflet trăiesc pe pământ,
Nimic nu-mi lipseşte alături de Ea,
Căci Dânsa-i puterea şi pavăza mea.
Nimica în lume nu-mi place mai mult,
Decât pe Maria cu drag s-o ascult,
Căci Ea este Mama pe care-o iubesc
Şi Ea e Regina pe care-o slujesc.
Fecioară Preasfântă, la Tine alerg
Şi vreau pe-a Ta urmă în viaţă să merg;
Primeşte-mă Mamă sub Sfânt scutul Tău,
Păzeşte-mă-ntruna de tot ce e rău.
Şi când va fi vremea din lume să plec,
Ajută-mi cu bine prin moarte să trec;
S-ajung fericit în mărirea de sus,
Să laud de-a pururi pe bunul Isus.
Cu chipu-i în suflet trăiesc pe pământ,
Nimic nu-mi lipseşte alături de Ea,
Căci Dânsa-i puterea şi pavăza mea.
Nimica în lume nu-mi place mai mult,
Decât pe Maria cu drag s-o ascult,
Căci Ea este Mama pe care-o iubesc
Şi Ea e Regina pe care-o slujesc.
Fecioară Preasfântă, la Tine alerg
Şi vreau pe-a Ta urmă în viaţă să merg;
Primeşte-mă Mamă sub Sfânt scutul Tău,
Păzeşte-mă-ntruna de tot ce e rău.
Şi când va fi vremea din lume să plec,
Ajută-mi cu bine prin moarte să trec;
S-ajung fericit în mărirea de sus,
Să laud de-a pururi pe bunul Isus.
4 oct. 2011
Tisztelt Igazgató Tanács tagok!
Október 4-én, kedden sor kerül a Petőfi ház évadnyitó estjére.
19 órától: A parajdi sóbányát bemutató fotókiállítás
Plájás István fotóművész kiállítása művész- és archívfotókból,
amely a parajdi sóbánya múltját és jelenét illusztrálja.
20 órától: St. George Quintett jazz koncert
A St. George Quintett 2008. februárjában alakult, sepsiszentgyörgyi
zenekar. Jazz és blues sztenderdek feldolgozásait játszák. Tagok: Tasi
Nóra – ének, Éltes Áron.- saxofon, Könczey Jenő – billentyűk,
Gyergyai Szabolcs- basszusgitár, Kertész János – dobok
Csatolva küldöm a Petőfi ház októberi programját.
Üdvözlettel,
22 sept. 2011
DESPRE CURAJ
“Deci credeti ca sunt curajoasa?” intreba ea.
“Da, cred”.
“Poate ca sunt.O sa va povestesc despre unul dintre ei. Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntara la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetita, Lisa, care suferea de o boala rara si grava. Singura ei sansa de vindecare parea a fi o transfuzie de sange de la fratiorul ei de cinci ani, care supravietuise intr-un mod miraculos aceleiasi boli si reusise sa dezvolte niste anticorpi impotriva acestei maladii. Doctorul i-a explicat situatia fratiorului ei mai mic, si l-a intrebat pe baietel daca vrea sa-i doneze sange surorii lui mai mari. L-am vazut atunci ca ezita putin, dupa care, a tras aer in piept si a spus: “da, o sa-i dau sange daca asta o va salva pe Lisa”.
In timp ce se efectua transfuzia, el statea intins in pat langa sora sa si zambea, asa cum faceam si noi toti, vazand cum fetitei ii revenea culoarea in obraji. Dintr-o data insa, chipul lui pali, si zambetul ii pieri de pe buze. Isi ridica ochii catre doctor si-l intreba cu o voce tremuranda, “Voi muri chiar pe loc?”.
Fiind micut, baietelul intelesese gresit; el credea ca o sa-i dea tot sangele surorii lui.
“Da, am invatat ce e curajul,”
DARUL
Bennet Cerf ne relateaza aceasta poveste emotionanta despre un autobuz care se taraia de-a lungul unui drum din Sud.
Pe unul din locuri statea un batran latos care tinea in mana un buchet de flori proaspete. Pe scaunul din fata se afla o fata care nu-si mai putea lua ochii de la florile lui. Veni si timpul ca mosul sa se dea jos din autobuz. Brusc, el tranti florile in poala fetei. “Se vede ca iubesti florile”, explica el, “si cred ca sotiei mele i-ar fi placut sa le ai. O sa-i spun ca ti le-am dat tie”. Fata primi florile, apoi il privi pe batran cum coboara si cum intra pe poarta unui mic cimitir.
UN FRATE CA ACESTA
Un prieten de-al meu pe nume Paul, a primit de la fratele lui, de Craciun, un automobil. In Seara de Ajun, cand Paul s-a intors de la birou, un pusti se tot invartea in jurul masinii stralucitoare, admirand-o. “E masina dumneavoastra, domnule?” intreba el.
Paul dadu din cap. “Fratele meu mi-a dat-o de Craciun”. Pustiul ramase cu gura cascata. “Vreti sa spuneti ca v-a dat-o fratele si nu v-a costat nimic? Mamaaaa, ce mi-as dori si eu...”. Si ezita sa mai continue.
Bineinteles ca Paul stia ce urma sa spuna pustiul. Ca isi dorea un frate ca acesta. Dar ce spuse pustiul il nauci pe bietul Paul.
“Mi-as dori”, continua baiatul, “sa pot sa fiu si eu un frate ca acesta”.
Paul se uita la baiat perplex, apoi adauga brusc, “Vrei sa te plimb cu masina mea?”
“O, da, mi-ar placea”.
Dupa ce mersera o bucata de drum, baiatul se intoarse catre el cu ochii stralucind si spuse, “Domnule, va suparati daca ma duceti pana in fata casei ?”
Paul zambi putin. Credea ca stie ce vrea pustiul. Vroia sa le arate vecinilor ca a venit acasa intr-o masina mare. Dar Paul se insela din nou. “Vreti sa opriti acolo unde sunt scarile alea doua?” intreba baiatul.
Fugi sus pe scari. Apoi la scurta vreme Paul il auzi intorcandu-se, insa de data asta nu atat de repede. Isi ducea in brate micutul frate handicapat. Il lasa jos pe ultima treapta, apoi il sprijini oarecum si ii arata masina.
“Uite-o, Buddy, exact cum ti-am spus eu sus. Fratele lui i-a dat-o de Craciun si nu l-a costat nimic. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact ca asta… apoi o sa poti vedea singur toate lucrurile acelea dragute din vitrinele magazinelor de care iti povesteam”.
Paul iesi din masina si il lua pe copilas pe locul din fata al masinii. Fratele lui mai mare se aseza cu ochii stralucind langa el si toti trei pornira intr-o calatorie minunata.
In acea seara din Ajunul Craciunului, Paul a inteles ce vroia sa spuna Isus cand a zis: “Este o binecuvantare sa daruiesti ….”
Continui sa zambesti chiar daca sufletul iti plange?
Stiu, stiu om frumos, ca iti e greu sa continui sa zambesti cand viata pare sa-ti ofere numai provocari si situatii limita din care parca nu mai poti iesi.
Dar ce-ar fi ca intr-un moment in care te vezi constrans, te simti inconfortabil, te vezi prins la mijloc, sa te opresti si sa zambesti?
Sa constientizezi faptul ca totul este doar temporar si ca aceasta perioada iti poate pregati ceva mult mai bun pentru tine. Te-ai gandit vreodata ca poate fara aceasta etapa inconfortabila din viata ta nu poti ajunge la urmatoarea care iti poate oferi totul?
Stiu ca realizezi ca ai totul chiar in acest moment, insa vezi tu, s-ar putea ca momentan sa mai ai inca acei ochelari de cal care sa nu lase sa vezi imaginea de ansamblu. Tot ceea ce face o situatie provocatoare din viata ta este sa-ti reaminteasca sa-ti dai jos ochelarii si sa ai incredere sa privesti orizontul.
Acolo este infinitul, acolo este Dzeu, acolo esti Tu, cu toata abundenta si frumusetea ta.
De acum inainte, cand esti pus in astfel de situatii, aminteste-ti sa te opresti. Sa respiri si sa zambesti!
Oare ce crezi ca ar face Dzeu acum?
Tu esti forma divina a sa, asadar permite-ti sa gandesti si sa traiesti asemenea Lui!
Si, apropo, sufletul nu-ti plange niciodata! El e intotdeauna impacat cu tot ceea ce se intampla. Singura care te face sa crezi ca sufletul iti plange este doar mintea ta. Las-o pe ea si descopera-Te pe Tine!
21 sept. 2011
18 sept. 2011
20-30 Octombrie 2011
Apelam la ajutorul benevol al concesionarilor sau rudelor,acestora pentru curatarea “Cimitirului Calvin “care este imbracat in haine de toamna.
“Un mormant ingrijit este un suflet fericit!”
Va multumim!
pentru sprijinul acordat
si nu in ultimul rand
LUI DUMNEZEU care ne este alaturi!
Apelam la ajutorul benevol al concesionarilor sau rudelor,acestora pentru curatarea “Cimitirului Calvin “care este imbracat in haine de toamna.
“Un mormant ingrijit este un suflet fericit!”
Va multumim!
pentru sprijinul acordat
si nu in ultimul rand
LUI DUMNEZEU care ne este alaturi!
6 sept. 2011
Nu sti ce reprezinta acest anunt? Inseamna ca nu iti vizitezi prea des persoanele decedate din viata ta , fie ca i-ai uitat , fie ca nu iti mai pasa.
Anuntul zice asa:
ULTIM AVERTISMENT!
Neplata taxei de cimitir duce la
... PIERDEREA CONCESIUNI
incepand de la data de :
1 ianuarue 2011.
Nici un suflet nu pleaca,el doar trece spre o alta lume!
31 aug. 2011
Time
1 noiembrie 2009
MONUMENT COMEMORATIV MAGHIAR DEZVELIT LA BUCUREŞTI
format pdf | Arhivă comunicate
Duminică, 1 noiembrie a.c., în Bucureşti, la Cimitirul Calvin din Calea Giuleşti, a avut loc dezvelirea unui monument comemorativ dedicat militarilor maghiari căzuţi în războaie, pe teritoriul României.
La ceremonie au participat, din partea Ungariei, Imre Szekeres, ministrul Apărării Patriei, dr. Oszkár FÜZESI, ambasadorul ţării vecine la Bucureşti, şeful statului major al armatei ungare, însoţit de o numeroasă delegaţie de generali şi ofiţeri, diplomaţi şi alţi înalţi oficiali.
Din partea României au fost prezenţi Viorel Oancea, secretar de stat pentru politica de apărare la Ministerul Apărării Naţionale, dr. Cristian Scarlat, directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, structură de specialitate a Guvernului, generali şi ofiţeri din Statul Major General, reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6, alţi oficiali...
Video: http://www.once.ro/videoE/video%2001.mpg
20 mai
CEREMONIE LA MONUMENTUL MILITARILOR MAGHIARI
Cu prilejul Zilei Armatei Republicii Ungare s-a desfăşurat, azi, în cimitirul Calvin din Bucureşti o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la monumentul militarilor maghiari, morţi în războaie pe teritoriul României.
Ceremonia a fost deschisă prin intonarea imnurilor de stat ale Republicii Ungare şi României, urmând alocuţiunea preotului Cimitirului Calvin, acesta pomenindu-i pe militarii care au murit în conflictele armate şi rugându-se pentru odihna sufletelor eroilor.
Au depus coroane de flori reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Ambasadorul şi ataşatul militar ai Republicii Ungare, Ambasadorul Bulgariei, ataşatul militar al Germaniei şi o delegaţie a U.D.M.R.
Monumentul din Cimitirul Calvin a fost inaugurat la 1 noiembrie 2009, cu avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
14 iun. 2011
Culte creştine
Culte creştine tradiţionale
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri),
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri);
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri);
Culte creştine protestante
Biserica Reformată (701.077 membri),
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri),
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană' (27.112 membri),
Biserica Unitariană' (66.944 membri);
Biserica Armeană' (687 membri);
Cultul Creştin de Rit Vechi' (38.147 membri);
Culte creştine neoprotestante
Biserica Creştină Baptistă (126.639 membri),
Cultul Penticostal (330.486 membri),
Biserica Adventistă de ziua a şaptea (93.670 membri),
Cultul Creştin după Evanghelie (44.476 membri),
Biserica Evanghelică (18.178 membri),
Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova" (39.122 membri)
Cultul Musulman
Cuprinde 67.257 membri.
Cultul Mozaic
Cuprinde 6.057 membri.
Altă religie
49.387 persoane au declarat că aparţin unei alte religii decât cele enumerate mai sus.
Fără religie
Circa 33.000 de persoane s-au declarat fără religie, atei sau nu au vrut să-şi facă publică apartenenţa religioasă.
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri),
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri);
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri);
Culte creştine protestante
Biserica Reformată (701.077 membri),
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri),
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană' (27.112 membri),
Biserica Unitariană' (66.944 membri);
Biserica Armeană' (687 membri);
Cultul Creştin de Rit Vechi' (38.147 membri);
Culte creştine neoprotestante
Biserica Creştină Baptistă (126.639 membri),
Cultul Penticostal (330.486 membri),
Biserica Adventistă de ziua a şaptea (93.670 membri),
Cultul Creştin după Evanghelie (44.476 membri),
Biserica Evanghelică (18.178 membri),
Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova" (39.122 membri)
Cultul Musulman
Cuprinde 67.257 membri.
Cultul Mozaic
Cuprinde 6.057 membri.
Altă religie
49.387 persoane au declarat că aparţin unei alte religii decât cele enumerate mai sus.
Fără religie
Circa 33.000 de persoane s-au declarat fără religie, atei sau nu au vrut să-şi facă publică apartenenţa religioasă.
Ce este Religia?
Religie
Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.
Diverse simboluri religioase, incluzând (pe primul rând) Creştin, Iudaic, Hindus, Baha'i, (pe al dolilea rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (pe al treilea rând) Buddhist, Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea rând) Ayyavalist, Tripla Zeiţă, Crucea malteză, Pre-creştin slavonic
Religia ca expresie simbolică
Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existenţa unei realităţi absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Această încredere este credinţa. Ea permite omului să se orienteze în chestiunea marilor întrebări ale vieţii şi dă omului un sens existenţei sale care depăşeşte viaţa sa biologică.[1]
Religia ca tip de comportament uman
Religia este un tip de comportament uman (credinţe, ritualuri) referitor la fiinţe, forţe şi puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut şi există încă pentru că ea îndeplineşte anumite funcţiuni:
Funcţia cognitivă:
Religia este o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri ştiinţifice. Ca modalitate de cunoaştere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenţei umane (prima existenţă la care cunoaşterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenţei. În această perspectivă, antropologul social englez E. B. Taylor [2] oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experienţe ca aceea a viselor, transei şi morţii.
Funcţia acţională:
Religia este o formă de extensie a capacităţilor umane limitate de acţiune. James Fraser [3] argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să realizeze scopurile sale controlând forţele supranaturale). Religia a apărut când omul a realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forţele supranaturale prin descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora, subordonându-se lor.
Funcţia de reducere a anxietăţii:
Bronislaw Malinowski [4] explică că magia şi religia sunt instrumente de reducere a anxietăţii în situaţiile care depăşesc posibilităţile efective de control ale omului. Religia reprezintă deci o "sacralizare a crizelor vieţii umane". Ea este un răspuns la tragediile vieţii umane, la conflictul dintre proiectele umane şi realităţi.
Funcţia socială (structurantă):
Émile Durkheim [5], spune că funcţia religiei este de a afirma superioritatea morală a societăţii asupra membrilor ei, menţinând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decât clanul însuşi. În religie, societatea se sacralizează pe ea însăşi.
Funcţia compensatorie:
În societăţile stratificate social, Karl Marx [6] şi Friedrich Engels [7], identifică o funcţie compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranţa într-o compensaţie în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză şi o funcţie de stabilitate, menţinând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societăţile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele arhaice, în ele acţionând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia devine o dată în plus o reacţie compensatorie.
Funcţia identitară:
Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii şi prezervării identităţii unor comunităţi etnice sau chiar a unor comunităţi constituite exclusiv prin aderenţa la o credinţă religioasă. Religia este deci un liant al vieţii sociale şi un instrument de creştere a coeziunii sociale.[8]
Religia explicată de către antropologie şi biologie
La întrebarea de ce a apărut şi există încă religia, antropologia şi biologia oferă, în contrast cu sociologia, un răspuns care dă cont de cauzele fundamentale ale fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi decât biologice. Acest subiect este tratat separat, pe pagina dedicată, anume Explicaţia biologică a religiei
Etimologie
Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu".
Ştiinţa şi religia
Cunoaşterea religioasă, conform practicanţilor religiei, poate fi obţinută de la lideri religioşi, texte sacre (scripturi), şi/ori prin revelaţie personală. Unele religii consideră această cunoaştere ca nelimitată şi capabilă să răspundă tuturor intrebărilor; alţii văd cunoaşterea religioasă ca jucând un rol mai limitat, adeseori ca un complement la cunoaşterea obţinută prin observare fizică. Unii oameni religioşi consideră că cunoaşterea religioasă obţinută în acest mod este absolută şi infailibilă.
Metoda ştiinţifică presupune dobândirea cunoaşterii testând ipotezele pentru a dezvolta teorii care permit explicarea faptelor s-au evaluarea experimentelor şi răspunde doar intrebărilor despre universul fizic. Ea dezvoltă teorii ale lumii care se potrivesc evidentelor observate fizic. Toată cunoaşterea ştiinţifică este subiectul ajustărilor ulterioare în faţa evidenţelor adiţionale. Teoriile ştiinţifice care dispun de o preponderenţă a evidenţelor favorabile sunt adesea considerate ca fapte (de exemplu teoria gravitaţiei ori evoluţiei).
De-a lungul secolelor ştiinţa a fost criticată cu înverşunare (şi încă este) de către religie.
În cadrul ştiinţelor naturii, cel mai elocvent şi actual exemplu este dezbaterea privind creaţionismul, privind compatibilitatea între istoria biblică a facerii lumii şi teoriile ştiinţifice ale cosmologiei şi biologiei evoluţioniste. Un exemplu mai vechi este reacţia Vaticanului faţă de "falsificarea" de către Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. Ştiinţele sociale şi ele au fost ţinta unor atacuri din partea religiei din motive ce ţin de diverse rezultate şi concluzii ale acestora. Întrucât pentru credincios, dogma este prin definiţie adevărată, unii credincioşi (de exemplu fundametaliştii islamici sau creştini) păstrează o interpretare literală a textelor biblice.
De obicei apar conflicte între afirmaţiile cu caracter ştiinţific şi cele cu caracter religios prin faptul că fiecare vizează niveluri diferite. Astfel, teoria creaţiei din Biblie tematizează raportul dintre Dumnezeu, lume şi om, însă nu şi ştiinţa despre natura observabilă (empirică) a lucrurilor (vezi şi exegeza şi hermeneutica biblică). Fapt rămâne totuşi că prea des atunci când Biblia pretinde a spune adevăruri despre " raporturile dintre Dumnezeu, lume şi om ", ea practică un discurs, care prin definiţia (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiză a acesteia din urmă, tot aşa cum atunci când vorbeşte despre obiecte, fiinţe sau categorii reale (om, lume, animale, fenomene naturale, etc.), ea îşi expune în mod inevitabil afirmaţiile criticii legitime a ştiinţei. Chestiunea este deci departe de a fi simplă, iar sferele celor trei activităţi umane sunt departe de a fi atât de simplu de separat.
Filozofia şi religia
Toate întreprinderile umane pot degenera şi îsi pot rata raţiunea de a fi şi toate pot deveni astfel maladii: dragostea se poate topi în gelozie, imaginaţia ne poate face să pierdem sensul realităţii iar abuzul de raţiune ne poate face insensibili. Nici religia nu scapă acestui destin, căci şi ea poate degenera. Adevărurile religiei nu pot fi înţelese dintr-o dată şi o dată pentru totdeauna: ele ramân subiect etern de aprofundare. Pericolul bântuie permanent deci, facându-ne să luăm o etapă în această dinamică a dezvoltării drept "punctul de sosire". Antropologii ne spun că acest blocaj poate lua diverse forme:
Gândirea magică: Confundăm adesea gândirea religioasă cu gândirea magică. Copilul care se roagă la "micul Isus" să fie sănătos şi să crească mare sau adultul care îi cere "bunului Dumnezeu" să-l scape de un necaz, practică amândoi gândirea magică. Aceasta se caracterizează prin credinţa că putem acţiona de manieră indirectă asupra fenomenelor naturale sau asupra altuia, manipulând puterile spirituale superioare prin rugăminţile noastre fierbinţi. Astfel, superstiţia înlocuieşte gândirea critică. Gândirea magică se deosebeşte de gândirea religioasă prin aceea că ea vrea să manipuleze divinul în loc să i se supună. [9]
Confuzia discursului: O altă formă de degenerare a religiei este confuzia discursului. Este o confuzie atunci când percepem discursul religios ca pe o descriere a realităţii, a unei stări a lumii. Ne separăm astfel de dimensiunea simbolică a religiei, plasându-ne în contradicţie cu ceea ce ne spun ştiinţele. Această confuzie ne obligă să alegem între una sau cealaltă, sau mai bine zis una contra celeilalte în detrimentul amândoura. În această formă de degenerare a religiei afirmaţiile religioase sunt luate în sens propriu, valoarea lor simbolică fiind evacuată. Această confuzie denotă ignorarea sensului mitului ca sumă de simboluri al cărui adevar stă în utilitatea lui psihologică şi nu în exactitatea sa empirică. Astfel, tot ce scrie în Biblie, de exemplu, apare literalmente exact. Dacă Biblia afirmă că omul a fost creat de un suflu divin şi că lumea a apărut în 7 zile, de ce să ne preocupam de teoria evoluţiei, care în mod necesar e falsă şi nocivă?
Integrismele: Există însă şi alte forme de degenerare a religiei, anume integrismele. Acestea confundă simbolul Absolutului cu forma pe care acesta a putut s-o îmbrace de-a lungul epocilor sau în mod particular într-o epocă dată (anume aceea "a Revelaţiei"), refuzând orice schimbare a formulei adevărului religios. Astfel, integrismele ratează să distingă între esenţial şi accesoriu. El vede de aceea o trădare a spiritului catolicismului în oficierea mesei în franceză şi nu în latină, uitând că limbile primilor creştini au fost arameica sau greaca. Pentru integrist, tradiţia trebuie acceptată aşa cum este, fără modificare. Altfel spus integrismul transpune pe teren religios un conservatorism radical, producând o alianţă între refuzul istoriei şi nostalgia după trecut. Doar ca istoria ne arată că inexorabil lucrurile se schimbă...
Fanatismul O ultimă formă de degenerare a religiei este şi fanatismul. Acesta din urmă uită un principiu epistemologic care e atât simplu cât şi fundamental: o convingere, oricât de profundă ar fi ea, nu poate garanta adevărul unei afirmaţii. Nu putem aşadar justifica impunerea ei altui individ. Fanatismul exclude posibilitatea ca o aceeaşi experienţă poate utiliza în descriere simboluri diferite, că mai multe drumuri pot duce la aceeaşi destinaţie, şi că experienţele religioase pot diferi de la o persoană la alta, de la o cultură la alta. El nu poate înţelege că Absolutul nu a fost niciodată total accesibil omului, şi că el nu este nici azi înca total accesibil, astfel d.p.d.v. uman neputând să susţinem că îl cunoaştem deasupra oricărei îndoieli. Fanaticul se precepe aşadar ca unicul deţinător al adevărului confruntat cu o lume de erezii. El este acel "alege crucea sau mori" sau acel "Alah e mare" al unora care folosesc girul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul. (traducere şi sinteză după text de Claude Paris şi Yves Bastarache din lucrarea "Gândire critică şi argumentaţie" (Éditions C.G. Québec (Canada) 1995), cap. 3 ("Privire asupra religiei"), p. 69/70.)
Religia ca superstiţie
Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii. [10] Se pare deci că şi eticheta de superstiţie face parte din mai numeroasa familie de manifestări ale antropocentrismului: o credinţă, o valoare sau o practică diferită de aceea specifică culturii în care ne-am născut este automat (fără o analiză temeinică adică) percepută ca ceva inferior, demn de dispreţ şi ridiculizare.
D.Ex.-ul defineşte superstiţia ca fiind "o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei". Nu e de mirare deci că credincioşii şi-au aruncat reciproc, dintotdeauna, aşa cum s-a menţionat mai sus, invectiva de superstiţie pentru a respinge religia celuilalt, căci după cum se poate constata toate religiile prezintă această credinţă în "spirite bune sau rele", căci zeii, îngerii sau demonii sunt definiţi şi ei a fi astfel de entităţi imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului "spirit": "În filozofia idealistă şi în concepţiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; fiinţă imaterială supranaturală, duh."). De altfel Dicţionarul Enciclopedic Român ediţia 1966 precizează că "între supestiţie şi credinţa religioasă nu există o deosebire de esenţă." Şi pe bună dreptate se afirmă asta, căci latura superstiţioasă a religiilor nu se limitează doar la faptul că toate postulează existenţa unor spirite bune şi rele, întrucât la majoritatea dintre ele găsim şi credinţa în vrăjitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit în textele lor sacre despre vrăjitoare, cum este cazul, de exemplu, cu creştinismul şi iudaismul (În Biblie, în "Ieşire" mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor şi creştinilor cere acestora să ucidă vrăjitoarele: "Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască".). Dar mai mult, există deasemenea numeroase exemple în care credicioşii creştini manifestă credinţa în semne prevestitoare (de ex. povestea creştină despre împăratul Constantin căruia dumnezeul creştinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numere fatidice (există o lungă istorie a aşteptării sfârşitului lumii şi a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie decât să citim despre milenarism sau apocaliptism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18) unde se vorbeşte despre "numărul fiarei", 666)). Cât despre trăsăturile magice ale religiei, acest aspect a fost deja detaliat în secţiunea Filozofia şi religia, unde s-au comentat maladiile religiei, printre care şi gândirea magică manifestată în creştinism prin rugăciune (în special ceea ce în ortodoxie se numesc "rugăciune de cerere"[11][12] şi în catolicism "de graţie" sau "intercesiune".).
Şi pentru antici echivalenţa superstiţie-religie era valabilă: Cicero, de ex., definea superstiţia ca fiind "o vană teamă de zei" (De divinatione, I). Tot el spunea că "cunoaşterea întregii naturi ne scapă de superstiţie, ne eliberează de spaima de moarte […]" (De finibus, I, xix, 63).
Lucreţiu spunea despre religie: "Ignoranţa şi frica, iată fundamentele oricărei religii (Lucreţiu, Bunul Simţ, x). Opinia lui va fi preluată mai târziu şi de baronul d'Holbach.
Şi Tacit, în scrierile sale, defineşte adesea ca superstiţii toate cultele asiatice care se răspândeau pe atunci în inima imperiului, printre care şi creştinismul (Tacit, Istorii, iv, LIV, 4).
Creştinii au preluat şi ei această viziune despre religia celuilalt, astfel că Lactanţiu spune: "Religia este cultul adevăratului Dumnezeu, superstiţia fiind aceea a unui fals dumnezeu".
Alţi creştini au fost chiar mai precişi, astfel că Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) şi Origen (Contra Celsum, iii, 79) definesc religia evreilor şi ereziile creştine ca fiind şi ele superstiţii.[13] Pentru Augustin chiar şi caracterele mistice fac parte din superstiţie (De doctrina christiana, xx).
Pentru Toma d’Aquino, mai perspicace şi deci mai rezervat, căci realizează faptul că religia şi superstiţia se opun pe un acelaşi teren, superstiţia este excesul de religie, superstiţiosul aducând un cult divin celui care cărui nu trebuie să-i aducă sau aducând un cult cui trebuie, dar de maniera în care nu trebuie.[14] Tot sfântul Toma ne spune că există şi un ghicit acceptabil pentru creştinism, care se diferenţiază de gihicitul superstiţios, prin faptul că acesta nu apelează la demoni şi că prin actul ghicirii nu se încalcă libertatea lui Dumnezeu de a rândui viitorul după bunul plac. El vede astfel, se pare, "demnă de elogii", astrologia, care face parte din această categorie virtuoasă de ghicire, întrucât ea "se referă la lucruri naturale care se întâmplă în mod necesar, funcţie de dispoziţia aştrilor"(Summa, qu. xcv, art. 5).[15]. Această viziune relaxată a lui Toma d'Aquino despre superstiţie va antrena în perioada Renaşterii o acceptare a multor feluri de superstiţii, printre care şi idolatria.
Adepţii Reformei nu vor întârzia să numească catolicismul superstiţie. Calvin este cât se poate de clar, declarând cultul Feciarei Maria şi a sfinţilor ca fiind o superstiţie (Instituţia religiei creştine, i, IV, 3). Pentru protestanţi, superstiţie este orice rit care nu este cerut şi aprobat formal de Dumnezeu, adică de Scriptură.
Francis Bacon, asociază superstiţia cu teologia, atunci când defineşte cele 3 surse de eroare şi falsă filozofie. [16]. Pentru Spinoza "toate religiile sunt superstiţii care învaţă oamenii să dispreţuiască natura şi raţiunea […]."[17].
Pentru Hobbes, părintele filozofiei politice occidentale, diferenţa între superstiţie şi religie este de ordin sociologic şi politic; el explică că "teama de o putere invizibilă imaginată pe baza poveştilor acceptate public se numeşte religie, pe când aceeaşi teamă dacă se datoreşte unor poveşti despre puteri invizibile imaginate dar care nu sunt acceptate public, se numeşte superstiţie."[18].
Constantin François de Chassebœuf, conte de Volney spunea, parcă repetând cuvintele lui Lucreţiu: "Frica şi speranţa fac principiul oricărei idei religioase." (De Volney, Ruines).
Pentru Kant declaraţia de credinţă, ritul, ascentismul şi rugăciunea sunt toate forme de nebunie superstiţioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2). Pentru el orice tentativă de a place lui Dumnezeu alta decât intenţa morală este nebunie religioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2).
Pentru Bergson, superstiţa este religia socializată şi instituită (Cele 2 surse ale moralei şi religiei).
Psihanaliza, începând cu fondatorul ei, Siegmund Freud, vede în orice religie o iluzie, făcând caducă orice opoziţie de natură între religie şi superstiţie.[19].
Konrad Zucker (Psihologia superstiţiei) încearcă să discearnă trei tipuri de supestiţie, primele două putând include religia. Superstiţia mistică este astfel credinţa în sacrificii, prezicerea viitorului, profeţia, ghicitul şi astrologia. Superstiţia magică este credinţa în deochi, amulete, talismane, vrăjitoare şi lycantropie (credinţa în existenţa oamenilor ce se pot transforma în lupi). Şi în această categorie găsim deci credinţa în vrăjitoare, prezentă în iudaism şi creştinism şi deja comentată anterior.[20]. În acest sens, merită adăugat, poate, faptul că această credinţă în existenţa vrăjitoarelor a antrenat sacrificarea inutilă a mii şi mii de victime omeneşti, în aşa-numitele "vânători de vrăjitoare".
Mark Twain spunea: "Mult timp au existat vrăjitoare. Aşa ne spune Biblia. Şi Biblia ne explică că nu trebuie să le permitem să trăiască. De aceea Biserica, după opt sute de ani în care şi-a făcut datoria cu lene şi indolenţă, şi-a adunat în fine laţurile, cleştii de strivit degetele şi lemnele de rug, şi îşi începu sfânta muncă cu seriozitate. Şi munci ea zi şi noapte timp de veacuri, băgând în puşcării, torturând, spânzurând şi arzând pe rug hoarde şi armate-ntregi de vrăjitoare, curăţind creştinătatea de prezenţa lor mizerabilă. Apoi se descoperi că nu există şi nici n-au existat vreodată vrăjitoare. Acum nu ştim dacă să rîdem sau să plângem… Cine a descoperit că nu există vrăjitoare? Preotul, parohul? Nu, ăştia n-au descoperit niciodată nimic. La Salem parohul a ţinut patetic de text chiar şi după ce mirenii l-au abandonat cu remuşcări şi lacrimi pentru crimele şi cruzimea cu care acesta i-a convins să acţioneze până atunci. Parohul voia mai mult sânge, mai multă ruşine, mai multă violenţă; sunt mirenii cei care l-au oprit. În Scoţia parohul a ucis vrăjitoarea după ce judecătorul a declarat-o inocentă; şi după ce parlamentul s-a îndurat să înlăture oribila lege contra vrăjitoarelor din Codul penal, tot parohul a fost acela care cu lacrimi şi rugăminţi implora să fie menţinută. Textul despre vrăjitoare rămâne în Biblie, numai practica s-a schimbat. Focul Iadului s-a dus, dar textul rămâne. Mai bine de 200 de articole de Cod penal s-au dus din legislaţie, dar textul care le-a autorizat rămâne." (Mark Twain, Predarea Bibliei şi practica religioasă).[21]
[modificare]
Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.
Diverse simboluri religioase, incluzând (pe primul rând) Creştin, Iudaic, Hindus, Baha'i, (pe al dolilea rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (pe al treilea rând) Buddhist, Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea rând) Ayyavalist, Tripla Zeiţă, Crucea malteză, Pre-creştin slavonic
Religia ca expresie simbolică
Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existenţa unei realităţi absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Această încredere este credinţa. Ea permite omului să se orienteze în chestiunea marilor întrebări ale vieţii şi dă omului un sens existenţei sale care depăşeşte viaţa sa biologică.[1]
Religia ca tip de comportament uman
Religia este un tip de comportament uman (credinţe, ritualuri) referitor la fiinţe, forţe şi puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut şi există încă pentru că ea îndeplineşte anumite funcţiuni:
Funcţia cognitivă:
Religia este o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri ştiinţifice. Ca modalitate de cunoaştere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenţei umane (prima existenţă la care cunoaşterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenţei. În această perspectivă, antropologul social englez E. B. Taylor [2] oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experienţe ca aceea a viselor, transei şi morţii.
Funcţia acţională:
Religia este o formă de extensie a capacităţilor umane limitate de acţiune. James Fraser [3] argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să realizeze scopurile sale controlând forţele supranaturale). Religia a apărut când omul a realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forţele supranaturale prin descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora, subordonându-se lor.
Funcţia de reducere a anxietăţii:
Bronislaw Malinowski [4] explică că magia şi religia sunt instrumente de reducere a anxietăţii în situaţiile care depăşesc posibilităţile efective de control ale omului. Religia reprezintă deci o "sacralizare a crizelor vieţii umane". Ea este un răspuns la tragediile vieţii umane, la conflictul dintre proiectele umane şi realităţi.
Funcţia socială (structurantă):
Émile Durkheim [5], spune că funcţia religiei este de a afirma superioritatea morală a societăţii asupra membrilor ei, menţinând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decât clanul însuşi. În religie, societatea se sacralizează pe ea însăşi.
Funcţia compensatorie:
În societăţile stratificate social, Karl Marx [6] şi Friedrich Engels [7], identifică o funcţie compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranţa într-o compensaţie în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză şi o funcţie de stabilitate, menţinând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societăţile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele arhaice, în ele acţionând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia devine o dată în plus o reacţie compensatorie.
Funcţia identitară:
Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii şi prezervării identităţii unor comunităţi etnice sau chiar a unor comunităţi constituite exclusiv prin aderenţa la o credinţă religioasă. Religia este deci un liant al vieţii sociale şi un instrument de creştere a coeziunii sociale.[8]
Religia explicată de către antropologie şi biologie
La întrebarea de ce a apărut şi există încă religia, antropologia şi biologia oferă, în contrast cu sociologia, un răspuns care dă cont de cauzele fundamentale ale fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi decât biologice. Acest subiect este tratat separat, pe pagina dedicată, anume Explicaţia biologică a religiei
Etimologie
Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu".
Ştiinţa şi religia
Cunoaşterea religioasă, conform practicanţilor religiei, poate fi obţinută de la lideri religioşi, texte sacre (scripturi), şi/ori prin revelaţie personală. Unele religii consideră această cunoaştere ca nelimitată şi capabilă să răspundă tuturor intrebărilor; alţii văd cunoaşterea religioasă ca jucând un rol mai limitat, adeseori ca un complement la cunoaşterea obţinută prin observare fizică. Unii oameni religioşi consideră că cunoaşterea religioasă obţinută în acest mod este absolută şi infailibilă.
Metoda ştiinţifică presupune dobândirea cunoaşterii testând ipotezele pentru a dezvolta teorii care permit explicarea faptelor s-au evaluarea experimentelor şi răspunde doar intrebărilor despre universul fizic. Ea dezvoltă teorii ale lumii care se potrivesc evidentelor observate fizic. Toată cunoaşterea ştiinţifică este subiectul ajustărilor ulterioare în faţa evidenţelor adiţionale. Teoriile ştiinţifice care dispun de o preponderenţă a evidenţelor favorabile sunt adesea considerate ca fapte (de exemplu teoria gravitaţiei ori evoluţiei).
De-a lungul secolelor ştiinţa a fost criticată cu înverşunare (şi încă este) de către religie.
În cadrul ştiinţelor naturii, cel mai elocvent şi actual exemplu este dezbaterea privind creaţionismul, privind compatibilitatea între istoria biblică a facerii lumii şi teoriile ştiinţifice ale cosmologiei şi biologiei evoluţioniste. Un exemplu mai vechi este reacţia Vaticanului faţă de "falsificarea" de către Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. Ştiinţele sociale şi ele au fost ţinta unor atacuri din partea religiei din motive ce ţin de diverse rezultate şi concluzii ale acestora. Întrucât pentru credincios, dogma este prin definiţie adevărată, unii credincioşi (de exemplu fundametaliştii islamici sau creştini) păstrează o interpretare literală a textelor biblice.
De obicei apar conflicte între afirmaţiile cu caracter ştiinţific şi cele cu caracter religios prin faptul că fiecare vizează niveluri diferite. Astfel, teoria creaţiei din Biblie tematizează raportul dintre Dumnezeu, lume şi om, însă nu şi ştiinţa despre natura observabilă (empirică) a lucrurilor (vezi şi exegeza şi hermeneutica biblică). Fapt rămâne totuşi că prea des atunci când Biblia pretinde a spune adevăruri despre " raporturile dintre Dumnezeu, lume şi om ", ea practică un discurs, care prin definiţia (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiză a acesteia din urmă, tot aşa cum atunci când vorbeşte despre obiecte, fiinţe sau categorii reale (om, lume, animale, fenomene naturale, etc.), ea îşi expune în mod inevitabil afirmaţiile criticii legitime a ştiinţei. Chestiunea este deci departe de a fi simplă, iar sferele celor trei activităţi umane sunt departe de a fi atât de simplu de separat.
Filozofia şi religia
Toate întreprinderile umane pot degenera şi îsi pot rata raţiunea de a fi şi toate pot deveni astfel maladii: dragostea se poate topi în gelozie, imaginaţia ne poate face să pierdem sensul realităţii iar abuzul de raţiune ne poate face insensibili. Nici religia nu scapă acestui destin, căci şi ea poate degenera. Adevărurile religiei nu pot fi înţelese dintr-o dată şi o dată pentru totdeauna: ele ramân subiect etern de aprofundare. Pericolul bântuie permanent deci, facându-ne să luăm o etapă în această dinamică a dezvoltării drept "punctul de sosire". Antropologii ne spun că acest blocaj poate lua diverse forme:
Gândirea magică: Confundăm adesea gândirea religioasă cu gândirea magică. Copilul care se roagă la "micul Isus" să fie sănătos şi să crească mare sau adultul care îi cere "bunului Dumnezeu" să-l scape de un necaz, practică amândoi gândirea magică. Aceasta se caracterizează prin credinţa că putem acţiona de manieră indirectă asupra fenomenelor naturale sau asupra altuia, manipulând puterile spirituale superioare prin rugăminţile noastre fierbinţi. Astfel, superstiţia înlocuieşte gândirea critică. Gândirea magică se deosebeşte de gândirea religioasă prin aceea că ea vrea să manipuleze divinul în loc să i se supună. [9]
Confuzia discursului: O altă formă de degenerare a religiei este confuzia discursului. Este o confuzie atunci când percepem discursul religios ca pe o descriere a realităţii, a unei stări a lumii. Ne separăm astfel de dimensiunea simbolică a religiei, plasându-ne în contradicţie cu ceea ce ne spun ştiinţele. Această confuzie ne obligă să alegem între una sau cealaltă, sau mai bine zis una contra celeilalte în detrimentul amândoura. În această formă de degenerare a religiei afirmaţiile religioase sunt luate în sens propriu, valoarea lor simbolică fiind evacuată. Această confuzie denotă ignorarea sensului mitului ca sumă de simboluri al cărui adevar stă în utilitatea lui psihologică şi nu în exactitatea sa empirică. Astfel, tot ce scrie în Biblie, de exemplu, apare literalmente exact. Dacă Biblia afirmă că omul a fost creat de un suflu divin şi că lumea a apărut în 7 zile, de ce să ne preocupam de teoria evoluţiei, care în mod necesar e falsă şi nocivă?
Integrismele: Există însă şi alte forme de degenerare a religiei, anume integrismele. Acestea confundă simbolul Absolutului cu forma pe care acesta a putut s-o îmbrace de-a lungul epocilor sau în mod particular într-o epocă dată (anume aceea "a Revelaţiei"), refuzând orice schimbare a formulei adevărului religios. Astfel, integrismele ratează să distingă între esenţial şi accesoriu. El vede de aceea o trădare a spiritului catolicismului în oficierea mesei în franceză şi nu în latină, uitând că limbile primilor creştini au fost arameica sau greaca. Pentru integrist, tradiţia trebuie acceptată aşa cum este, fără modificare. Altfel spus integrismul transpune pe teren religios un conservatorism radical, producând o alianţă între refuzul istoriei şi nostalgia după trecut. Doar ca istoria ne arată că inexorabil lucrurile se schimbă...
Fanatismul O ultimă formă de degenerare a religiei este şi fanatismul. Acesta din urmă uită un principiu epistemologic care e atât simplu cât şi fundamental: o convingere, oricât de profundă ar fi ea, nu poate garanta adevărul unei afirmaţii. Nu putem aşadar justifica impunerea ei altui individ. Fanatismul exclude posibilitatea ca o aceeaşi experienţă poate utiliza în descriere simboluri diferite, că mai multe drumuri pot duce la aceeaşi destinaţie, şi că experienţele religioase pot diferi de la o persoană la alta, de la o cultură la alta. El nu poate înţelege că Absolutul nu a fost niciodată total accesibil omului, şi că el nu este nici azi înca total accesibil, astfel d.p.d.v. uman neputând să susţinem că îl cunoaştem deasupra oricărei îndoieli. Fanaticul se precepe aşadar ca unicul deţinător al adevărului confruntat cu o lume de erezii. El este acel "alege crucea sau mori" sau acel "Alah e mare" al unora care folosesc girul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul. (traducere şi sinteză după text de Claude Paris şi Yves Bastarache din lucrarea "Gândire critică şi argumentaţie" (Éditions C.G. Québec (Canada) 1995), cap. 3 ("Privire asupra religiei"), p. 69/70.)
Religia ca superstiţie
Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii. [10] Se pare deci că şi eticheta de superstiţie face parte din mai numeroasa familie de manifestări ale antropocentrismului: o credinţă, o valoare sau o practică diferită de aceea specifică culturii în care ne-am născut este automat (fără o analiză temeinică adică) percepută ca ceva inferior, demn de dispreţ şi ridiculizare.
D.Ex.-ul defineşte superstiţia ca fiind "o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei". Nu e de mirare deci că credincioşii şi-au aruncat reciproc, dintotdeauna, aşa cum s-a menţionat mai sus, invectiva de superstiţie pentru a respinge religia celuilalt, căci după cum se poate constata toate religiile prezintă această credinţă în "spirite bune sau rele", căci zeii, îngerii sau demonii sunt definiţi şi ei a fi astfel de entităţi imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului "spirit": "În filozofia idealistă şi în concepţiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; fiinţă imaterială supranaturală, duh."). De altfel Dicţionarul Enciclopedic Român ediţia 1966 precizează că "între supestiţie şi credinţa religioasă nu există o deosebire de esenţă." Şi pe bună dreptate se afirmă asta, căci latura superstiţioasă a religiilor nu se limitează doar la faptul că toate postulează existenţa unor spirite bune şi rele, întrucât la majoritatea dintre ele găsim şi credinţa în vrăjitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit în textele lor sacre despre vrăjitoare, cum este cazul, de exemplu, cu creştinismul şi iudaismul (În Biblie, în "Ieşire" mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor şi creştinilor cere acestora să ucidă vrăjitoarele: "Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască".). Dar mai mult, există deasemenea numeroase exemple în care credicioşii creştini manifestă credinţa în semne prevestitoare (de ex. povestea creştină despre împăratul Constantin căruia dumnezeul creştinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numere fatidice (există o lungă istorie a aşteptării sfârşitului lumii şi a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie decât să citim despre milenarism sau apocaliptism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18) unde se vorbeşte despre "numărul fiarei", 666)). Cât despre trăsăturile magice ale religiei, acest aspect a fost deja detaliat în secţiunea Filozofia şi religia, unde s-au comentat maladiile religiei, printre care şi gândirea magică manifestată în creştinism prin rugăciune (în special ceea ce în ortodoxie se numesc "rugăciune de cerere"[11][12] şi în catolicism "de graţie" sau "intercesiune".).
Şi pentru antici echivalenţa superstiţie-religie era valabilă: Cicero, de ex., definea superstiţia ca fiind "o vană teamă de zei" (De divinatione, I). Tot el spunea că "cunoaşterea întregii naturi ne scapă de superstiţie, ne eliberează de spaima de moarte […]" (De finibus, I, xix, 63).
Lucreţiu spunea despre religie: "Ignoranţa şi frica, iată fundamentele oricărei religii (Lucreţiu, Bunul Simţ, x). Opinia lui va fi preluată mai târziu şi de baronul d'Holbach.
Şi Tacit, în scrierile sale, defineşte adesea ca superstiţii toate cultele asiatice care se răspândeau pe atunci în inima imperiului, printre care şi creştinismul (Tacit, Istorii, iv, LIV, 4).
Creştinii au preluat şi ei această viziune despre religia celuilalt, astfel că Lactanţiu spune: "Religia este cultul adevăratului Dumnezeu, superstiţia fiind aceea a unui fals dumnezeu".
Alţi creştini au fost chiar mai precişi, astfel că Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) şi Origen (Contra Celsum, iii, 79) definesc religia evreilor şi ereziile creştine ca fiind şi ele superstiţii.[13] Pentru Augustin chiar şi caracterele mistice fac parte din superstiţie (De doctrina christiana, xx).
Pentru Toma d’Aquino, mai perspicace şi deci mai rezervat, căci realizează faptul că religia şi superstiţia se opun pe un acelaşi teren, superstiţia este excesul de religie, superstiţiosul aducând un cult divin celui care cărui nu trebuie să-i aducă sau aducând un cult cui trebuie, dar de maniera în care nu trebuie.[14] Tot sfântul Toma ne spune că există şi un ghicit acceptabil pentru creştinism, care se diferenţiază de gihicitul superstiţios, prin faptul că acesta nu apelează la demoni şi că prin actul ghicirii nu se încalcă libertatea lui Dumnezeu de a rândui viitorul după bunul plac. El vede astfel, se pare, "demnă de elogii", astrologia, care face parte din această categorie virtuoasă de ghicire, întrucât ea "se referă la lucruri naturale care se întâmplă în mod necesar, funcţie de dispoziţia aştrilor"(Summa, qu. xcv, art. 5).[15]. Această viziune relaxată a lui Toma d'Aquino despre superstiţie va antrena în perioada Renaşterii o acceptare a multor feluri de superstiţii, printre care şi idolatria.
Adepţii Reformei nu vor întârzia să numească catolicismul superstiţie. Calvin este cât se poate de clar, declarând cultul Feciarei Maria şi a sfinţilor ca fiind o superstiţie (Instituţia religiei creştine, i, IV, 3). Pentru protestanţi, superstiţie este orice rit care nu este cerut şi aprobat formal de Dumnezeu, adică de Scriptură.
Francis Bacon, asociază superstiţia cu teologia, atunci când defineşte cele 3 surse de eroare şi falsă filozofie. [16]. Pentru Spinoza "toate religiile sunt superstiţii care învaţă oamenii să dispreţuiască natura şi raţiunea […]."[17].
Pentru Hobbes, părintele filozofiei politice occidentale, diferenţa între superstiţie şi religie este de ordin sociologic şi politic; el explică că "teama de o putere invizibilă imaginată pe baza poveştilor acceptate public se numeşte religie, pe când aceeaşi teamă dacă se datoreşte unor poveşti despre puteri invizibile imaginate dar care nu sunt acceptate public, se numeşte superstiţie."[18].
Constantin François de Chassebœuf, conte de Volney spunea, parcă repetând cuvintele lui Lucreţiu: "Frica şi speranţa fac principiul oricărei idei religioase." (De Volney, Ruines).
Pentru Kant declaraţia de credinţă, ritul, ascentismul şi rugăciunea sunt toate forme de nebunie superstiţioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2). Pentru el orice tentativă de a place lui Dumnezeu alta decât intenţa morală este nebunie religioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2).
Pentru Bergson, superstiţa este religia socializată şi instituită (Cele 2 surse ale moralei şi religiei).
Psihanaliza, începând cu fondatorul ei, Siegmund Freud, vede în orice religie o iluzie, făcând caducă orice opoziţie de natură între religie şi superstiţie.[19].
Konrad Zucker (Psihologia superstiţiei) încearcă să discearnă trei tipuri de supestiţie, primele două putând include religia. Superstiţia mistică este astfel credinţa în sacrificii, prezicerea viitorului, profeţia, ghicitul şi astrologia. Superstiţia magică este credinţa în deochi, amulete, talismane, vrăjitoare şi lycantropie (credinţa în existenţa oamenilor ce se pot transforma în lupi). Şi în această categorie găsim deci credinţa în vrăjitoare, prezentă în iudaism şi creştinism şi deja comentată anterior.[20]. În acest sens, merită adăugat, poate, faptul că această credinţă în existenţa vrăjitoarelor a antrenat sacrificarea inutilă a mii şi mii de victime omeneşti, în aşa-numitele "vânători de vrăjitoare".
Mark Twain spunea: "Mult timp au existat vrăjitoare. Aşa ne spune Biblia. Şi Biblia ne explică că nu trebuie să le permitem să trăiască. De aceea Biserica, după opt sute de ani în care şi-a făcut datoria cu lene şi indolenţă, şi-a adunat în fine laţurile, cleştii de strivit degetele şi lemnele de rug, şi îşi începu sfânta muncă cu seriozitate. Şi munci ea zi şi noapte timp de veacuri, băgând în puşcării, torturând, spânzurând şi arzând pe rug hoarde şi armate-ntregi de vrăjitoare, curăţind creştinătatea de prezenţa lor mizerabilă. Apoi se descoperi că nu există şi nici n-au existat vreodată vrăjitoare. Acum nu ştim dacă să rîdem sau să plângem… Cine a descoperit că nu există vrăjitoare? Preotul, parohul? Nu, ăştia n-au descoperit niciodată nimic. La Salem parohul a ţinut patetic de text chiar şi după ce mirenii l-au abandonat cu remuşcări şi lacrimi pentru crimele şi cruzimea cu care acesta i-a convins să acţioneze până atunci. Parohul voia mai mult sânge, mai multă ruşine, mai multă violenţă; sunt mirenii cei care l-au oprit. În Scoţia parohul a ucis vrăjitoarea după ce judecătorul a declarat-o inocentă; şi după ce parlamentul s-a îndurat să înlăture oribila lege contra vrăjitoarelor din Codul penal, tot parohul a fost acela care cu lacrimi şi rugăminţi implora să fie menţinută. Textul despre vrăjitoare rămâne în Biblie, numai practica s-a schimbat. Focul Iadului s-a dus, dar textul rămâne. Mai bine de 200 de articole de Cod penal s-au dus din legislaţie, dar textul care le-a autorizat rămâne." (Mark Twain, Predarea Bibliei şi practica religioasă).[21]
[modificare]
Randuieli bisericesti Ortodoxe
Randuieli bisericesti
Zile de post şi posturi
- Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi
- Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie)
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( 29 august)
- Înălţarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie)
- Postul Sfintelor Paşti ( 6 martie - 24 aprilie 2011)
- Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 20 iunie - 28 iunie 2011)
- Postul Adormirii Maicii Domnului ( 31 iulie -14 august 2011)
- Postul Naşterii Domnului ( 15 noiembrie – 24 decembrie 2011 )
Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie – Zile aliturgice
- Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti (20 aprilie si 22 aprilie 2011)
- Luni şi marţi în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti ( 25 aprilie si 26 aprilie 2011)
- Vineri în săptămâna Patimilor (22 aprilie 2011)
Nu se fac nunti in anul 2011
Sărbători bisericeşti naţionale în 2011
Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează în 2011
Nu se fac parastase in anul 2011
Zile şi date importante în 2011
- Duminică, 3 mai 2011- Ziua Tatălui
- Duminică, 10 mai 2011- Ziua Mamei
- Duminică, 5 iunie 2011 - Ziua mamei şi a copilului
- Joi, 1 septembrie 2011- Ziua rugăciunii pentru mediu
- Duminică, 13 noiembrie 2011- Ziua Bibliei
Zile de post şi posturi
- Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi
- Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie)
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( 29 august)
- Înălţarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie)
- Postul Sfintelor Paşti ( 6 martie - 24 aprilie 2011)
- Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 20 iunie - 28 iunie 2011)
- Postul Adormirii Maicii Domnului ( 31 iulie -14 august 2011)
- Postul Naşterii Domnului ( 15 noiembrie – 24 decembrie 2011 )
Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie – Zile aliturgice
- Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti (20 aprilie si 22 aprilie 2011)
- Luni şi marţi în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti ( 25 aprilie si 26 aprilie 2011)
- Vineri în săptămâna Patimilor (22 aprilie 2011)
Nu se fac nunti in anul 2011
Sărbători bisericeşti naţionale în 2011
Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează în 2011
Nu se fac parastase in anul 2011
Zile şi date importante în 2011
- Duminică, 3 mai 2011- Ziua Tatălui
- Duminică, 10 mai 2011- Ziua Mamei
- Duminică, 5 iunie 2011 - Ziua mamei şi a copilului
- Joi, 1 septembrie 2011- Ziua rugăciunii pentru mediu
- Duminică, 13 noiembrie 2011- Ziua Bibliei
Rusalii
Calendar crestin ortodox 2011
Troparul Rusaliilor:
Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ţie!
Condacul Rusaliilor:
Cand Cel Preainalt S-a pogorat amestecand limbile, a impartit neamurile, iar cand a impartit limbile de foc, la o unire pe toti i-a chemat. Si cu un glas slavim pe Duhul Cel Preasfant!
Rusaliile în Sfânta Scriptură:
Fapte 2, 1- 11:
1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? 8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!
10 apr. 2011
Falptele milei sufletesti.
1.A invata pe cei nestiutri.
2.A sfatui pe cei indoielnici.
3.A mangaia pe cei intristati.
4.A indrepta pe cei pacatosi.
5.A ierta toate vatamarile ce ni se fac.
6.A indrepta greselile altora.
7.A te ruga pentru cei vii si pentru cei morti.
"Acela care face ca cele oferite sa devina Trupul si Sangele lui Isus Christos,nu este omul,ci insasi Christos care a fost rastignit.
Preotul,chip al lui Christos ,rosteste cuvintele ,dar puterea lor si harul sunt de la Dumnezeu."Acesta este Trupul Meu"-spune El.Acest cuvant transforma cele oferite"
Cele sapte taine
1.Botezul.
2.Mirul.
3.Euharistia.
4.Pocainta.
5.Maslul.
6.Preotia.
7.Casatoria.
(Greco-Catolic)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)